Cum avem o mare încredere în conceptul de terroir, autenticitate și cum nu există pentru noi ideea de cel mai bun/ cel mai prost an sau vin, lăsăm vinurile să exprime liber anul pe care îl reprezintă. În comparație cu 2017 și 2019, recolta 2018 a fost una mai degrabă dificilă, datorită coacerii întârziate și uneori chiar incomplete, însoțită de o pierdere rapidă a acidității.
Drept urmare a fost foarte dificil să culegi struguri cu o coacere fiziologică și un echilibru zahăr- aciditate. În ciuda tututor acestor inconveniențe și cu o selecție riguroasă, am reușit să recoltăm struguri sănătoși și copți pentru a produce un Riesling sec clasic cu nici un “machiaj artificial” dar în schimb cu mult “nerv” și “ crocant”.
Un alt exemplu de “roca lichidă” După fermentație și maturarea pe drojdii fine, vinul s-a închis din ce în ce mai mult, motiv pentru care am decis să îl mai lăsăm un an în sticlă înainte de a fi scos la vânzare. Este în continuare un vin foarte tânăr și necesită răbdare pentru a-și arata întregul caracter, dar exact această tinerețe, acest caracter ușor și fin îl face să fie un vin perfect de vara, ce poate însoți cu ușurință orice mâncare ușoară și/ sau condimentată.